Recomandate cu cea mai mare căldură: încălzitoare moderne cu combustibil solid

Șemineele moderne pentru combustibili solizi îndeplinesc cele mai ridicate cerințe. Sunt sigure, au forme armonioase și sunt ușor de utilizat. Ingineria de ardere sofisticată face ca utilizarea acestora să fie deosebit de eficientă și cu emisii scăzute.

Combustibil multiplu: flexibil și confortabil

Producători renumiți oferă o gamă largă de echipamente de încălzire de înaltă calitate, omologate și testate pentru lemn și brichete de lignit. Acest lucru vă permite să utilizați în mod optim avantajele fiecărui tip de combustibil și să le combinați în manieră inteligentă. Asigurați-vă că pe fundul camerei de ardere este instalat un grătar și că există tavă pentru cenușă.

Se poate face o distincție de principiu între șemineele destinate unei singure încăperi, cum ar fi sobe cu lemne și șeminee de încălzire și centrale termice cu combustibil solid și circuit de încălzire ("sisteme centrale de încălzire"). Este de asemenea posibilă combinarea cu un sistem solar de încălzire, conectat printr-un spațiu tampon de stocare. Experții îl numesc "sistem hibrid de încălzire".

 

Soluții individuale

Indiferent că este încălzitor independent sau auxiliar, șemineu pentru o singură încăpere sau centrale termice sau combinat pentru a forma un sistem modern hibrid:

un echipament cu ardere de combustibil solid pentru brichete de lignit poate fi utilizat în mod flexibil în multe feluri — pentru a veni în întâmpinarea cerințelor și necesităților dumneavoastră. Întrebați comerciantul de specialitate despre componente și soluții de sisteme!

Șeminee pentru o singură încăpere

Sobă cu combustibil multiplu

Soba cu combustibil solid — căreia i se mai spune și sobă scandinavă sau sobă cu combustibil multiplu — este o sursă ideală de căldură pentru toți cei care își doresc să aibă experiența unui "foc" în casă, rapid, ieftin și fără lucrări de construcție de amploare. Soba autonomă este un șemineu produs în serie cu o structură de bază metalică. Învelită cu plăci metalice, ceramice sau saponit, este disponibilă într-o varietate largă de forme și culori.

De regulă, camera de ardere este căptușită cu un material mineral și ar trebui să aibă un grătar sau un jgheab pentru camera de ardere, cu un dispozitiv de scuturare a grătarului. În plus, pentru a folosi brichete de lignit se recomandă utilizarea unui echipament cu o tavă de cenușă mai mare.

Sobele cu combustibil solid radiază căldura în încăpere mult mai repede, sub formă de căldură radiantă și convectivă. Aerul de ardere poate fi furnizat prin intermediul camerei de instalare sau din exteriorul clădirii.


Dintr-o privire

  • Preț mic
  • Instalare ușoară
  • Emisie rapidă de căldură
  • Poate fi mutată odată cu casa

Sobe tip șemineu / Sobe cu cărbuni

Soba tip șemineu sau soba cu cărbuni este fratele mai mic al sobei cu lemne. Având un design cu dimensiuni mult reduse, utilitatea practică este caracteristica sa principală. Acuzate pe nedrept ca fiind "omnivore", unele echipamente pot arde produse din cărbune dur, în plus față de lemne și brichete de lignit. Verificați cu atenție specificațiile producătorului în acest sens!

Soba tip șemineu (numită și "încălzitor de cameră") este fabricată din oțel sau fontă, neavând de regulă suprafețe minerale de depozitare la exterior. Camera de ardere compactă este proiectată drept focar plat sau cu jgheab de umplere fără geam de inspecție sau cu un geam mai mic de inspecție față de cel al unei sobe cu lemne obișnuite.

Sobe șamotate / Sobe încorporate

În stil minimalist modern sau rustic tradiţional: soba şamotată este întruchiparea bunăstării şi a confortului. Soba şamotată cu aer cald — numită şi încălzitor cu stocaj — este alcătuită dintr-o cameră metalică de ardere fabricată industrial sau o inserţie de încălzire cu un schimbător de căldură în aval. Aceasta este cuprinsă într-o cameră de încălzire încorporată individual, fabricată artizanal, produsă din materiale minerale (de ex. plăci ceramice, argilă refractară etc.).

De regulă, camera de ardere este căptuşită cu un material mineral şi, în funcţie de tipul echipamentului, are un focar plat sau cu jgheab de umplere. Important: pentru putea combina în mod optim lemnul şi brichetele de lignit, vă recomandăm să alegeţi o inserţie de încălzire cu un grătar şi tavă pentru cenuşă încă din faza de proiectare. Întrebaţi producătorul de sobe dacă are în gamă echipamente omologate pentru brichete de lignit.

În funcţie de design şi de materialele utilizate, soba şamotată stochează căldura pentru un timp mult mai îndelungat decât o sobă cu lemne. De asemenea, în funcţie de instalare, pot fi încălzite simultan mai multe încăperi.

Şeminee de încălzire

Şemineul de încălzire este alternativa rezonabilă la "şeminerul deschis", fiind caracterizat de o utilizare considerabil mai bună a energiei şi de emisii poluante mai mici. Şemineul de încălzire este alcătuit dintr-o cameră metalică de ardere fabricată industrial (inserţie de şemineu) cu o fereastră de mari dimensiuni. Asiguraţi-vă că are grătar şi tavă de cenuşă pentru "combustibili micşti", pentru a putea combina lemnul şi brichetele.

Şemineul de încălzire are o carcasă fabricată artizanal sau este instalat sub formă de kit de construcţie fabricat industrial. Emisiile focarului şi de căldură sunt comparabile cu cele ale sobelor cu lemne, dacă este montat un schimbător de căldură în aval de camera de ardere.

Sobe cu plită / Sobe de gătit

Ultimii ani au cunoscut o renaştere a sobelor cu plită moderne pe combustibil solid, numite şi sobe cu plită "pe cărbuni" sau "pe lemne". Acestea sunt utilizate în primul rând pentru gătit şi copt, radiind în acelaşi timp căldură în încăperea în care sunt montate. Adesea, sobele cu plită au grătar cu înălţime ajustabilă. Poziţia acestuia stabileşte cantitatea de combustibil şi perioada de ardere.

Sobele cu plită omologate pentru lemn şi brichete de lignit vă oferă cel mai ridicat grad de confort şi flexibilitate. Cereţi informaţii comerciantului de specialitate.

Sobe cu peleţi

Datorită suprafeţei acestora, mărimii speciale şi consistenţei, peleţii nu pot fi arşi în sobe normale care funcţionează cu lemne sau brichete de lignit. Paleţii de mici dimensiuni necesită echipamente gândite special pentru acest tip de combustibil.

Din rezervorul de combustibil, peleţii sunt transportaţi automat către un dispozitiv de ardere, unde sunt aprinşi. Cantitatea corectă de combustibil este furnizată automat pe baza puterii termice dorite, setate. Peleţii ard cu o flacără vizibil mai mică decât lemnul de foc sau brichetele. Rata de ardere este controlată prin intermediul unui sistem cu ventilator. Zgomotul produs de ventilator depinde în mare parte de producător şi design. Spre deosebire de sobele cu lemne, funcţionarea sobei cu peleţi necesită în mod obligatoriu sursă de energie electrică.

Înainte de a vă decide să cumpăraţi un echipament pentru peleţi, vă recomandăm să verificaţi cu atenţie situaţia furnizorilor de peleţi din zona dumneavoastră.

Dintr-o privire

  • Grad ridicat de automatizare
  • Flacără mai mică
  • Combustibilii nu pot fi combinaţi
  • Necesită energie electrică

centrale-termice-combustibil-solid şi sisteme de încălzire

centrale-termice-combustibil-solid / centrale- termice-cărbuni

Dacă scopul principal este de a genera căldură permanent şi în mod economic, de ex. pentru locuinţe unifamiliale, centralele termice moderne cu combustibil solid şi sistemele cu centrală termică reprezintă o alternativă rezonabilă. Acestea facilitează utilizarea la scară largă a surselor naturale de energie precum lignitul sau lemnul, putând fi integrate în circuite de încălzire închise. De regulă, acest lucru este realizat prin intermediul unui rezervor tampon. În funcţie de model este de asemenea posibilă utilizarea unui sistem de încălzire gravitaţional.
Centralele termice moderne cu combustibil solid, centralele termice cu cărbuni sau instalaţiile de gazeificare cu brichete sunt caracterizate de arderea deosebit de eficientă şi gradul de poluare scăzut. Datorită eficienţei ridicate a centralei termice moderne, este necesar cu mult mai puţin combustibil pentru a genera aceeaşi cantitate de căldură în comparaţie cu vechile centrale termice.

Ca şi în cazul sistemului de încălzire centrală pe bază de păcură, temperatura din încăperi diferite poate fi reglată individual şi comod prin intermediul unui sistem de control al caloriferelor umplute cu apă sau al sistemului de încălzire în pardoseală. Este de asemenea posibilă integrarea unei centrale termice cu combustibil solid în sistemul de încălzire existent, de ex. cu un încălzitor pe ulei şi sistem solar de energie termică, pentru a crea un sistem hibrid inovator. Astfel, centrala termică modernă cu brichete nu doar furnizează căldură la preţ redus, dar şi un nivel maxim de confort, flexibilitate şi independenţă.

Dintr-o privire

  • Sistem de încălzire centrală cu circuit de apă
  • Pentru case, apartamente şi uz comercial
  • Costuri de încălzire extrem de mici
  • Căldură ore în şir, datorită camerelor mari de umplere
  • Utilizare extraordinar de uşoară
  • Poate fi combinat într-un sistem

Emisii scăzute şi eficienţă

 

Forster FK 16-B „Lignite Briquette“

  • Căldură utilă nominală 16 kW
  • Grad de eficienţă 91%
  • Necesită burlan pentru evacuarea gazelor 10 Pa
  • Este în conformitate cu treapta a 2-a a Regulamentului federal german nr. 1 privind controlul emisiilor (BImSchV)

Forster Heiztechnik
Inselstraße 4
03149 Forst

Tel: +49 (0) 3562 - 66 20 72
E-mail:
hws.forst@t-online.de

www.forster-heiztechnik.de

Ullmann UK ABK 24

  • Căldură utilă nominală 24 kW
  • Grad de eficienţă 90%
  • Necesită burlan pentru evacuarea gazelor 11 Pa
  • Este în conformitate cu treapta a 2-a a Regulamentului federal german nr. 1 privind controlul emisiilor (BImSchV)

Ullmann Haustechnik
Niedergrumbacher Str. 3a
01723 Grumbach

Tel: +49 (0) 35204 - 65 53 0
E-mail:
info@ullmann-haustechnik.com

www.ullmann-haustechnik.com

ATMOS KC 25 S Kombiterm

  • Căldură utilă nominală 26 kW
  • Grad de eficienţă 86%
  • Necesită burlan pentru evacuarea gazelor 23 Pa
  • Este în conformitate cu treapta a 2-a a Regulamentului federal german nr. 1 privind controlul emisiilor (BImSchV)

Atmos Zentrallager
Torgauer Str. 10 -14
04862 Mockrehna

Tel: +49 (0) 34244 - 59 46 0
E-mail:
info@atmos-zentrallager.de

www.atmos-zentrallager.de

IBC Heiztechnik – Centrale termice cu combustibil solid GK-1K öko profi

  • Căldură utilă nominală 17 - 47 kW
  • Grad de eficienţă 93,5 %
  • Necesită burlan pentru evacuarea gazelor 10 - 16 Pa
  • Este în conformitate cu treapta a 2-a a Regulamentului federal german nr. 1 privind controlul emisiilor (BImSchV)

IBC Heiztechnik
Hospitalstraße 182
99706 Sondershausen

Tel: +49 (0) 3632 - 66 74 70
E-mail:
info@ibc-heiztechnik.de

www.ibc-heiztechnik.de

Sobe cu circuit de apă

Acestea reprezintă veriga dintre şemineul convenţional pentru o singură încăpere şi adevăratul sistem de încălzire cu centrală termică. Sobele cu circuit de apă şi inserţiile pentru şemineu alimentează o parte din energia de încălzire în circuitul de apă prin intermediul bazinelor de apă şi al schimbătoarelor de căldură. Astfel, căldura generată poate fi distribuită în mai multe încăperi. În acest, utilizarea unui rezervor tampon este logică. De regulă, sistemul de încălzire centrală (de ex. încălzire pe ulei/gaz, pompă de căldură etc.) furnizează de asemenea apa încălzită în rezervorul tampon.

Aspectul şemineelor cu circuit de apă se aseamănă adeseori cu cel al tipurilor de bază, precum soba cu lemne, şemineul de căldură, soba şamotată sau soba cu plită cu combustibil solid. Însă instalarea şi proiectarea acestora este cu mult mai complexă, fiind necesar în orice caz ca acestea să fie executate de un comerciant de specialitate cu experienţă. Pentru a utiliza brichete de lignit vă recomandăm să utilizaţi echipamente omologate corespunzător, dotate cu grătar şi tavă pentru cenuşă.

Dintr-o privire

  • Suportă sistemul de încălzire centrală
  • Experienţă a focului întocmai ca la sobele convenţionale
  • Necesită instalaţii de control şi reglare corespunzătoare
  • Instalare numai de către profesionişti